Natura ne incearca pe toti in aceasta vara pe care nu avem cum sa o uitam usor. Pe cat de mare este fierbinteala in sud, unde oamenii ar da orice pentru un strop de ploaie, pe atat de rau este si in centru sau in nord.
Acolo cerul plange cu furie, iar vantul are puteri nefiresti de zeci de ore. Vineri noapte, pe Valea Prahovei au fost semne clare ca sfarsitul poate fi, oricand, extrem de aproape. O viitura a facut tandari o casa, iar o alta s-a inclinat periculos.
Si situatia ramane tensionata. 26 de judete sunt cel putin pana la ora 23:00, sambata seara, sub atentionare cod galben de vijelii.
Un paraias din Sinaia, umflat de ploile torentiale, s-a napustit cu forta unui rau vijelios de munte gata sa spulbere tot. A lovit o casa atat de tare, incat a mutat-o cativa metri, de parca ar fi fost doar o cutie de carton. O alta de langa sta sa cada.
Proprietarii traiesc doar pentru ca nu stau constant acolo. Sambata dimineata insa, cand au vazut prapadul, aproape ca au ramas fara grai. Viitura a muscat, pur si simplu, 5 metri din malul de pamant pe care se afla locuinta. Suvoaiele au facut-o praf si au purtat-o, farame, la vale.
Urmele dezastrului le-au dat fiori si localnicilor invatati cu vremea rea. Un gard cu stalpi din beton a fost smuls si azvarlit cat colo, iar pe mal zac imprastiate de-a valma bucati de mobila si lemne.
Deznadajduiti, proprietarii casei daramate au incercat sa adune resturile, in speranta ca vor reusi sa le refoloseasca si isi ridice o noua cabana.
Perdeaua de apa cazuta din cer a provocat haos pe Drumul National 71. S-a inchis circulatia intre Moroieni si Cota 1000. Si trenurile au intepenit pe sinele blocate de aluviuni.
Trafic rutier ingreunat pe DN 71 din cauza aluviunilor de pe sosea
In Busteni, suvoaiele i-au trezit din somn pe oameni, care s-au pomenit cu malul direct in casa.
A fost furtuna si pe Valea Muresului. La Alba a dat cu gheata, iar vantul puternic a pus la pamant mai multi copaci.
Jumatate din tara se afla, pana la ora 23:00, sub cod galben de furtuni. In Maramures, Transilvania, nordul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei si vestul Munteniei, precum si in zona de munte, instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta prin averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si izolat grindina. Ploile vor avea si caracter torential, iar cantitatile de apa vor depasi local 20 l/mp si izolat 50 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi si in regiunile estice si sud-estice, dar pe spatii mai restranse.
In acelasi timp se mentine si codul galben de canicula. Duminica vremea caniculara se va mentine in sud-est, unde se vor mai inregistra 35 - 36 de grade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu