Pagini

vineri, 6 august 2010

Englezii s-au suparat pe Traian Basescu. Afla aici de ce

Presa din Marea Britanie il critica pe presedintele Traian Basescu, dupa ce acesta i-a laudat pe romanii care muncesc in strainatate, in loc sa se intoarca in tara lor pentru a cere indemnizatii de somaj.

In loc sa fie recunoscator Marii Britanii, Italiei, Spaniei, Frantei si Germaniei pentru generozitatea lor, el a pretins ca romanii "fac muncile mai grele" pe care occidentalii nu sunt dispusi sa le faca, scrie The Daily Express.
"Curios. Imigrantii polonezi, de exemplu, sunt apreciati universal pentru etica lor in munca, dar, sincer, se aud putine (lucruri) pozitive despre cei 58.000 de romani care traiesc in Marea Britanie. Ei, ca toti imigrantii din UE, au dreptul imediat la alocatii pentru copii, credite fiscale si sprijin pentru locuinte", mentioneaza tabloidul britanic.
"Ideea este, domnule Basescu, ca si Marea Britanie are un deficit si nu isi poate permite sa salveze Romania sprijinind pe termen nelimitat mii dintre cetatenii sai. Atitudinea sa este pur si simplu suparatoare. Ea subliniaza, daca nu altceva, ce dezastru costisitor este extinderea UE", continua publicatia.
"Nu putem acuza romanii pentru ca obtin ce pot, dar putem acuza propriul nostru Guvern pentru ca permite scaderea salariilor muncitorilor britanici si oferirea posturilor celor pregatiti sa munceasca pentru mai putin", a afirmat, la randul sau, eurodeputatul Nigel Farage, din cadrul Partidului Independentei Marii Britanii.
Declaratiile presedintelui Romaniei sunt preluate si de tabloidul britanic The Daily Star, care mentioneaza ca imigrantii care raman fara locuri de munca pot obtine plati generoase, precum indemnizatia de somaj, dupa 12 luni in Marea Britanie.
Basescu a afirmat ca romanii pleaca in numar mare sa munceasca in alte state UE pentru ca occidentalii sunt lenesi, noteaza publicatia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu